May 22, 2020 7:22 PM

Puterea de a risca

Am înțeles din clipa în care am ales meseria de regizor de teatru că asta va implica un grad major de instabilitate, câteva riscuri, unele renunțări și mult curaj.

După șase ani  în mediul profesionist al teatrului românesc, 15 proiecte în teatre de stat și independente, unele reușite notabile, premii și lucrul alături de peste 100 de actori, îmi dau seama de paradoxul meseriei pe care o practic. Ea este, pe de o parte una de coordonare a tuturor creatorilor implicați, pe de altă parte un intim proces de căutare, adesea însoțit doar de singurătate. Este, în fond, un delir creativ dublat de o maximă responsabilitate. Un joc bine organizat.

În ciuda oricăror împotriviri, datoria artistului este de a crea, ținând piept feedback-urilor, confirmărilor, salturilor mai mici sau mai mari pe care le face. Artistul trebuie să dea înapoi umanității, să o reflecte prin propria viziune, cât mai intim, fiind totodată bine racordat la arta contemporană și la comunitatea sa.

Oricare ar fi fost durerile vreunui travaliu creativ, mi-am aflat întotdeauna alinarea în a-mi imagina lumi. Spectacolele mele sunt etape din viața mea, întrebări despre mine și ceea ce mă înconjoară. Acest teren de joacă e paradisul meu, unul pentru care sunt extrem de recunoscător.

Nu avem niciodată certitudinea descoperirii, dar putem avea încredere în căutare.

PIESE ORIGINALE

2022-2023

God of the Gaps

Bosnia — patrie fictivă: Un muzeu al războiului. Acel război, acele gesturi, aceste vieți. Genealogii tragice. Mitologii naționale. Istorie recentă. Oroare. Complexe de superioritate. Mecanisme de apărare. Privire orizontală.

Bosnia — patrie afectivă: Împotriva realismului. Dacă suntem pietre, măcar să spargem ceva. Între frați. Înainte și după. Bombe neexplodate. Opere neterminate. Vindecare. Grădini ascunse. Voci care nu vorbesc.

Bosnia— patrie subiectivă: Once upon a time in Yugoslavia. Lumina s-a stins singură pentru totdeauna. De parcă am fi fost fericiți. Noi n-avem altă casă. Daună totală. Vină – grad zero. Bunătate – floră spontană. Intimitate. Persoana I plural. Noi versus ei.

2017-2022

Individual Compus

Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia. Deși pare o alergare zilnică, INDIVIDUAL COMPUS este un sprint final. O răsturnare a stupului, din care analizăm  doar  o  albină.

2016

AMPLEXUS

Într-un viitor apropiat, o societate distopică provoacă desfășurarea dicteului angoasant al protagonistului, conturând o destăinuire testamentară. Aici, oamenii au aproape totul, dar viața are o durată prestabilită. Încolțit de moarte, tatăl simte că i-au mai rămas atâtea de făcut înaintea morții ceremonios organizate de această societate. Receptorii dramei sunt mama și fiul. Femeia/ Mama protestează original la adresa ordinii sociale, îndepărtându-se de lume,

2012

DINGO DOGS

O insulă într-o insulă într-o insulă. O poveste de dragoste queer; o iubire viscerală, unde kink-ul este în prim plan. Credința se izbește de carne și mai apoi de suflet. Doi bărbați extrem de diferiți se iubesc. Ce poate  fi  rău  în  asta?