March 5, 2023 7:31 PM
„Dacă teatrul ar schimba ceva, ar fi ilegal.” Am auzit asta pe undeva.
Dar din păcate, trei lucruri nu pot fi ascunse: dragostea, tusea și sărăcia.
Iar, uneori, trebuie să fugi ca dintr-o casă care se prăbușește.
Dacă era vis, el cuprinsese totul. Și asta mă făcea vulnerabil.
Rapid, se destrăma șiragul de mărgele și nu o mai putea opri nimeni.
Cel care visează e complet lipsit de putere. E carne vie.
Și arde și frige și n-are gură să strige.
Posibilitatea de a dezvolta prietenii în teatru e ca aceea de a găsi viață pe Marte. Cvasi nulă. Și totuși încerc, din totdeauna m-au fascinat cosmonauții. Cum? Te trezești din cel mai frumos vis și vrei să îl recreezi. Din unele vise rămâi cu frici, din altele cu senzații, iar altele nu vor fi ieșit niciodată de sub imperiul somnului. Dar fii atent cui îi împărtășești visele tale. Altfel, zeul teatrului te va scuipa din gura sa. Ar fi trebuit să fi-nvățat până la vârsta asta să ceri arvuna la-nceput. Nu e târziu…
În munca de a face invizibilul vizibil, în cele 1000 de morți ale spectacolelor tale, unele ”haine” îți plac, altele nu, dar noaptea tot gol dormi. Dintre toate căutările de a trage o linie între două puncte, te-ai provocat singur să nu fie ușor, să nu creezi în logica euclidiană. Tu cauți mereu actorul/actrița pe elipsă, ba chiar actorul/actrița pe hiperbolă. Dar teatrul e mereu ca proba condurului de cleștar. Greu la potrivire! Nu faceți ca mine! Nu caut să înțeleg și nu doresc să debutez vreodată!
”Cela ce prin adâncul înțelepciunii, cu iubirea de oameni toate le chivernisești și ceea ce este de folos tuturor le dăruiești…”
2022-2023
Bosnia — patrie fictivă: Un muzeu al războiului. Acel război, acele gesturi, aceste vieți. Genealogii tragice. Mitologii naționale. Istorie recentă. Oroare. Complexe de superioritate. Mecanisme de apărare. Privire orizontală.
Bosnia — patrie afectivă: Împotriva realismului. Dacă suntem pietre, măcar să spargem ceva. Între frați. Înainte și după. Bombe neexplodate. Opere neterminate. Vindecare. Grădini ascunse. Voci care nu vorbesc.
Bosnia— patrie subiectivă: Once upon a time in Yugoslavia. Lumina s-a stins singură pentru totdeauna. De parcă am fi fost fericiți. Noi n-avem altă casă. Daună totală. Vină – grad zero. Bunătate – floră spontană. Intimitate. Persoana I plural. Noi versus ei.
2017-2022
Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia. Deși pare o alergare zilnică, INDIVIDUAL COMPUS este un sprint final. O răsturnare a stupului, din care analizăm doar o albină.
2016
Într-un viitor apropiat, o societate distopică provoacă desfășurarea dicteului angoasant al protagonistului, conturând o destăinuire testamentară. Aici, oamenii au aproape totul, dar viața are o durată prestabilită. Încolțit de moarte, tatăl simte că i-au mai rămas atâtea de făcut înaintea morții ceremonios organizate de această societate. Receptorii dramei sunt mama și fiul. Femeia/ Mama protestează original la adresa ordinii sociale, îndepărtându-se de lume,
