„Lumea e, poate, schița rudimentară a vreunui zeu copilăros, care a abandonat-o la jumătate, rușinat de execuția deficientă; e opera unui zeu subaltern, de care zeii superiori se amuză; este producția confuză a unei divinități pensionate și senile, care a și murit.” David Hume

Mă voi retrage într-o zi la mare, în Andaluzia. Până atunci, am doar o „casă în aer”, locuiesc în arta mea cu tot ce am, bun și rău. Dar, ca orice chiriaș (ce artă vremelnică mi-am ales!), mă supără zgomotele vecinilor, lipsa apei calde, mizeria de pe scări, președinții de bloc etc. Pe frontispiciul ciudatei noastre case comune scria cândva „iubitorii de teatru”. Așa mi s-a spus. „Atenție cade tencuiala!” - scrie acum. N-ai știi să spui dacă e un ospiciu, un bloc de nefamiliști sau un cămin insalubru. Mai toți nu-și vorbesc, nu deschid popii când vine cu Crăciunul și își țin propriile spectacole monocorde.

Cobor la subsolul clădirii, unde sunt infiltrații, unde rar se încumetă careva. Pânza freatică m-ar putea înghiți oricând. Dar mă atrage. Am nevoie de acest memento mori. E ca o plimbare prin cimitir, numai că noi n-am fost îngropați. Încă. Cu timpul, unii ne-am renovat apartamentele, alții locuim fix ca acum 30 de ani și nu schimbăm nimic. Clădirea asta (taximetriștii îi zic „în rond la teatru”) e suma noastră, parcă e făcută din oasele și din carnea noastră. Starea ei/ starea noastră de “mai bine” e o practică, nu o speranță. Am auzit asta undeva. La Profi-ul de la parter cred. La Raionul bio.

Am văzut un documentar pe Netflix în primele zile ale anului, despre o bătrână care locuiește de juma de secol în „La Pedrera”, operă a lui Gaudi din Barcelona. De la acomodarea cu stranietatea clădirii, până la a le explica turiștilor cu pasiune, 50 de ani mai târziu, detalii ale arhitecturii straniei ei case. Cât de multe a învățat femeia aia de la străni, cât de multe putem învăța noi de la spectatori. Câtă grație putem câștiga! Vitrinizați, răspundem sau nu semnalelor de dincolo de geam. Vrem să spargem geamul? Rar. Facem o artă menită să placă sau să destabilizeze? Tragem cortinele? Poate că ne descoperim goi. Lăsăm lumina să intre? Poate ne va arde… Fine acorduri, diferențe stilistice. Gust sau lipsa lui. Da, pot iubi și dincolo de frica veșnicului cutremur.

DELIR (extrageți cât/ce vreți): ARTA E O ATITUDINE. Torționari emoționali. Noi. Împreună versus tribalizare. Nu, nu suntem responsabili de manifestările celorlalți. Nici de iubire nici de hate. Cu toții am/ați mulțumit unor odioși. Cu toții am fost, cel puțin o dată, odioși. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Iau apărarea să apar, nu să mă apar. Bad to the bone (asta e, cu unii vei fi mereu incompatibil), în poveștile unora, vei fi mereu the bad guy, oricât de mult pui în față onestitatea, demnitatea, dialogul. Ai o dublă responsabilitate, față de actori (carnea de tun) și față de spectatori, dar și pentru corpul tău artistic si pentru corpul comun (clădirea). Accept singurătatea. NU - Ghetoizare. Da - Diferențe și convingeri. Da - Generozitate. Să ne lărgim prieteniilor. Why not? MEREU să luăm apărarea celui slab și să-l provocăm pe cel puternic. MEREU. Văd contradicțiile discursive, miros zgomotul semiotic. Asumarea vinei. - Nu prea e. Ce prețuim? Prețuim teatrul? Bunătatea? Siguranța. Choose wise, choose again! Să vorbim cu cel cu care nu suntem de acord, chiar când povestea sa ne destabilizează. Suntem mai mult decat cele mai rele fapte ale noastre. Vreau să cred asta.

Cel mai frumos compliment primit lately: „Măjeri, parca regizezi pe cox, show-urile tale sunt crazy, dar tu ești boring ca om, nu te droghezi!”

Da, folosesc sintagma „talent”. L-am văzut pe viu, așa cum am zărit, în copilărie, un câmp plin de licurici. Ticsit, vă spun. All drama must remain on stage!

În casa aia de la malul mării, voi renova mereu gândurile, ca în tranșee, pe burtă, la luciul apei.

‍

PS: Și da, locuiesc în București (de 9 ani). Merci.

PPS: Numărătoarea începe de la 1 ianuarie, dar nu înseamnă că o luăm de la zero și lăsăm totul în urmă.

‍

LISTEN:

https://www.youtube.com/watch?v=lmc21V-zBq0&ab_channel=WOODKID

‍